Sinceritatea - valoare sau corvoadă

Uneori viața ne pune în cele mai dificile ipostaze. 
Cred că există momente în viață când nu poți fi sincer ca să nu-l îndurerezi pe celălalt de lângă tine. Poți spune mamei tale că tocmai ți-a zis medicul că mai are două luni de trăit? Poți spune copilului tău că plângi pentru că ești săracă și nu poți să-i oferi ceea ce ar merita? Poți să-i spui vecinului tău că nu-i tocmai "bună" dimineața? 
Dacă discutăm în mod absolut despre sinceritate ne dăm seama că în multe momente din viața noastră nu avem dreptul să fim sinceri. Mințim prin afirmație ("Mi-e bine, mamă"), mințim prin omisiune. Dar o facem din dragoste și din dorința de a-i proteja pe cei pe care îi iubim.
Poate fi însă justificată lipsa de sinceritate în politică? Minciuna în politică e tot o formă de dragoste (față de alegător, față de țară) sau e o formă de fraudare a votului? De manipulare a alegerii?
Personal nu cred într-o asemena justificare a necesității minciunii în politică pentru un bine imaginar și care s-ar petrece-n viitor. Cred că cinstea în politică e singura formă de demnitate. Onestitatea e modul de a te putea privi în oglindă fără să îți fie scârbă. De a te recunoaște pe tine însuți.
  Minciuna în politică e distrugatoare. Distruge speranța alegătorului în tine, aduce cu ea însăși schimbarea ta într-o persoană pe care n-o vei mai recunoaște. 
Dacă uneori, față de cei dragi, minciuna și lipsa sincerității poate fi necesară și are o valoare pozitivă, în politică minciuna e o corvoadă, o piatra atârnată de gâtul tău care te va trage din ce în ce mai jos.