România, o țară a băncuțelor

Cunoașteți obiceiul românesc ca la fiecare poartă, în stradă, aliniată de-a lungul gardului, să fie o bancă. Acolo se strâng câte doi - trei (tineri, bătrâni, copii) și comentează cine trece pe stradă, care cu care s-a mai încurcat, cine a divorțat și cine s-a căsătorit, ce a mai furat "primarele" și "domnii cu bani", cât de greu este să trăiesti. 
Fie că-i zi de sărbătoare, fie de lucru, banca este ocupată iar vorbele sunt nesfârșite. Vorbe să treacă timpul, vorbe de clacă. Nicăieri nu răzbate ideea vreunei acțiuni: ce ar trebui să facă comunitatea ca oamenii să nu mai divorțeze, idei de ajutor concret al celor care se căsătoresc, idei de educație ca să nu se mai încurce ăla cu aia, cum anume ar trebui stopat furtul primarului și al domnilor cu bani din localitate și din tara. Nu. Doar comentarii, zi dupa zi, comentarii.

Așa îmi pare România, o țară a bancuțelor. Facebookul e o bancă mare unde încăpem toți, atât comentatorii activi cât și cei care dau doar din cap aprobând sau dezaprobând.  Chiar și Parlamentul e o bancă în care bârfa e în toi zi de zi. Mai nou și Guvernul a devenit o băncuță unde se adună bârfitorii celor care ocupă alte băncuțe.
Nimeni însă nu vine cu o soluție, stabilim doar cât e de rău, ne văităm cu un oftat prelung să se audă până în Europa, criticăm pe unul, criticăm pe celalalt. 
Soluții? Nu. Banca este o locație a bârfei economice, sociale și politice, nu este o locație a soluțiilor.
Până când nu vom desființa băncuțele din România, nu se va întâmpla nimic mai mult decât este acum: unii fură, alții critică cu gândul ascuns să-i înlocuiască pe primii la furat; unii divorțeaza, alții se căsătoresc (politic sau nu). Fiecare bârfește de pe bancuța lui și este bârfit, la rându-i de pe o altă băncuță.